PROCES-VERBAL

al ședinței Consiliului Director al ABR

8 decembrie 2017, Cluj-Napoca

 

            Ordinea de zi:

  1. Raportul trezorierului privind cheltuielile ABR la cea de-a 28-a Conferință Naţională de la Braşov. Situația cotizațiilor individuale și instituționale. Propuneri privind bugetul estimativ (veniturile și cheltuielile) al ABR pentru anul 2018 - prezintă: trezorier ec. Cristina Ungur.
  2. Informare privind situaţia statistică a membrilor filialelor ABR şi a emiterii cardurilor de membru/filiale - prezintă: trezorier ABR ec. Cristina Ungur.
  3. Raportul președintelui ABR privind organizarea conferinţei din anul 2017 şi activitățile desfășurate după conferința de la Braşov – prezintă: dr. Adriana Szekely.
  4. Informare privind organizarea Conferinței Naționale a ABR de la Sibiu 2018 – prezintă: drd. Cristina Pârvu, preşedinta filialei ABR Sibiu.
  5. Discutarea acordului de parteneriat dintre MEN şi ABR referitor la problemele bibliotecilor şi bibliotecarilor din sistemul de învãţãmânt – prezintă: prof. Oana Jianu.
  6. Informare asupra planului de formare profesională în cadrul ABR: dr. Ivona Olariu.
  7. Discuții şi concluzii finale. Încheierea întâlnirii.

La şedinţă au fost prezenţi următorii membri ai Consiliului Director:

Dr. Adriana Szekely - președinte

Cristina Ungur - trezorier

Claudia Lungu - vicepreşedinte

Nicoleta Paula Butuza - membru

Oana Jianu - membru

Bogdan Jugănaru - membru

Laszlo Kiss - membru

Dr. Ivona Olariu - membru

Cristina Pârvu - membru

            Au absentat motivat dnele Petruța Voicu - secretar general, Daniela Argatu – vicepreşedinte, Dorina Bălan – vicepreşedinte, Denise Crînganu – vicepreşedinte, Mioara Voncilă – vicepreşedinte, Dr. Agneta Lovasz, Laura Pascariu, Stela Stănoiu – membri.

1. Doamna Cristina Ungur prezintă situația financiară primită de la dna contabila Laura Radu pentru perioada ianuarie-octombrie 2017. Asociația a înregistrat venituri din: cotizații, sponsorizări, dobândă, vânzare cărți, abonament, taxă conferință în valoare de 106.814 lei; cheltuieli (salarii, deplasări în țară și externe, comision bancar, taxe internaționale, cheltuieli conferință, editare cărți): 86.550 lei; excedent: 20.264 lei. Centralizare pe conferința de la Brașov: taxă participare-40.055 lei; sponsorizări conferință-14.500 lei; cheltuieli conferință-32.453 lei; excedent-21.965 lei. Se prezintă și o situația comparativă între anii 2016 și 2017.

2. După ultimele calcule, asociația are în momentul de față în jur de 600 de membri activi. Deși se solicită periodic evidența membrilor ABR din toate filiale, acestea fie nu sunt trimise, fie nu sunt exacte. Este necesară o situație a membrilor cotizanți în mod curent, nu doar înscriși.

Se remarcă o creștere a încasărilor din cotizații. Pentru a nu se plăti comisionul bancar de depunere în valoare de 4 lei, trebuie trimisă o copie a actului de identitate (președinte sau vicepreședinte sau secretar filială ABR),  pe adresa de mail a asociației: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Se încearcă atragerea unor noi membri instituționali. Se propune ca în funcție de instituția cotizantă, o parte din membrii individuali să fie scutiți de plata cotizației anuale. Se votează, toată lumea este de acord.

Membrii Consiliului Director sunt îndemnați să ia legătura cu județele de care răspund pentru a-i informa în legătură cu tot ceea ce se stabilește la ședințele Consiliului Director și tot aceștia să le semnaleze apariția procesului-verbal pe site-ul asociației. De asemenea, membrii ABR care au diverse probleme profesionale sunt încurajați să ia legătura cu reprezentantul din consiliu de care aparțin (care se poate deplasa la fața locului dacă este necesar) sau să scrie pe adresa de mail a asociației pentru o posibilă rezolvare.

3. Doamna președinte prezintă o situație a activității membrilor Consiliului Director pentru ABR în ultimii doi ani (2016-2017). Raportul complet se găsește accesând acest pdf link (2.22 MB) .

4. Doamna Cristina Pârvu anunță data următoarei Conferințe Naționale, cea de la Sibiu, în perioada 12-14 septembrie 2018. Titlul conferinţei va fi: Bibliotecile - patrimoniul cultural și digital al viitorului. Organizatorul local, Biblioteca Universității Lucian Blaga, Sibiu, va comunica Consiliului Director toate aspectele care țin de o astfel de organizare.

Dna preşedinte, propune o lista de responsabilităţi care vor trebui asumate de către membri Consiliului Director, cu ar fi, de pildă, revizuirea Regulamentului de acordare a premiilor ABR în cadrul conferinței anuale a asociaţiei. Cei prezenţi au fost de acord cu această listă şi au propus constituirea unor echipe, care să preia una sau mai multe responsabilităţi.

5. Doamna Oana Jianu prezintă propunerea pentru acordul de parteneriat dintre ABR și Ministerul Educației Naționale. Obiective: organizare de programe de formare continuă a bibliotecarilor școlari și a profesorilor documentariști, organizarea de activități profesionale, actualizarea bazei de date privind structura și resursele umane ale bibliotecilor școlare.

6. De informarea  asupra  planului  de formare  profesională  în  cadrul  ABR  s-a ocupat dna dr. Ivona Olariu. În urma chestionarului completat de respondenți, s-a ajuns la concluzia că aceștia doresc să se perfecționeze în următoarele domenii: management de proiecte, informatică de bibliotecă, resurse științifice de informare și documentare, marketing de bibliotecă, prelucrarea documentelor-clasificare și indexare, cultura informației, prelucrarea documentelor-catalogare, legislație, dezvoltarea colecțiilor, comunicare și ILL, conservare, statistică și evaluare. S-au ales 3-5 teme de interes general pentru membrii ABR, pentru care asociaţia va încerca, în parteneriat cu diferite biblioteci sau furnizori de formare profesională, să organizeze cursuri de formare continuă.

7. Doamna președinte prezintă pdf realizările asociației (404 KB) în perioada 2015-2017.

A fost remarcată o problemă cu statistica privind bibliotecile școlare din România şi s-a decis trimiterea unui memoriu către MEN în vederea sesizării discrepaţelor semnalate în informaţiile furnizate de INS (2014-2015).

S-a anunţat faptul că va fi finalizat calendarul activităților din filiale, secțiuni și diviziuni, pentru anul 2018, care va fi postat pe site-ul asociaţiei. În finalul şedinţei, au fost  stabilite datele următoarelor întâlniri ale Consiliului Director din anul 2018: 23.03.2018 (București), 29.06.2018 (Iași), 11.09.2018 (Sibiu), 14.12.2018 (Cluj-Napoca).

Doamna președinte urează tuturor celor prezenţi şi membrilor ABR - “Sărbători Fericite şi An Nou plin de realizări profesionale!

 

Material întocmit de:

                                                                       Secretar executiv – Emilia Vodea

                                                                                 


 
 

Noutăți